Înființarea plantațiilor
Pentru înființarea unei culturii de afin pot fi utilizate mai multe tehnologii.
Plantarea convențională
Această modalitate a fost utilizată din 1910 până la sfârșitul anilor 80 pentru înființarea tuturor culturilor. Acest sistem constă în plantarea materialului săditor în gropi cu dimensiuni de minim 50x50cm și cu o adâncime de 30-35cm. Distanța între rânduri poate varia între 2 și 3 metri pentru plantațiile de mici dimensiuni și între 3 și 3,5 metri în plantațiile comerciale. Distanța între plante pe rând utilizară este de 1-1,2 metri și 1,5 metri pentru soiurile foarte viguroase. Pentru plantare se utilizează un amestec organic adaos de plantare. Amestecul adaos de plantare este indicat să reperzinte minim 50% din volumul gropii de plantare. Amestecul adaos de plantare are în compoziție turbă acidă și gunoi de grajd bine fermentat. În amestecul adaos de plantare se mai pot utiliza și rumeguș de conifere sau litieră de conifere, pentru substituirea unei părți din turba acidă. După repartizarea amestecului de plantare în gropi, acestea sunt completate cu sol, după care se omogenizează amestecul.
Plantarea pe paturi înălțate
Acest sistem de plantare presupune modelarea terenului sub forma unor biloane, cu secțiune trapezoidală (înălțime de 30-35 cm, baza mare 100-110cm, baza mică 40-50cm). În compoziția bilonului intră atât sol nativ cât și material adaos de plantare (rumeguș de conifere, turbă acidă, gunoi de grajd bine fermentat). Plantarea se face pe mijlocul biloanelor la distanțe între 0,7-1,2m între plante pe rând.
Pentru plantațiile comerciale, funcție de distanțele de plantare, se pot realiza densități între 2500 și 4800 plante la hectar.
Plantarea în vase de vegetație
Este un sistem de cultură mai puțin utilizat față de celelalte sisteme de plantare. Este utilizat pentru zone cu pH impropriu culturii afinului sau pentru plantații de mare densitate. Pentru acest sistem plantarea se poate face direct în vasele de cultură definitive sau prin plantarea succesivă în vase cu volum între 10 și 60-90 litri. Substratul de plantare cel mai utilizat este de natură organică (turbă acidă, rumeguș de conifere, gunoi de grajd). Cultura în vase de vegetație, funcție de modul de așezare, în rânduri simple sau în rânduri duble, vigoarea soiurilor, poate asigura densități între 6 și 10 000 plante la hectar.
Tehnologia de cultură
Întreținera pe rând
Pentru asigurarea creșterii și dezvoltării plantelor de afin este necesar să se înlăture concurența buruienilor pe rând pe o lățime de 1-1,2m. În acest sens pot fi utilizate mai multe sisteme de întreținere: ogorul lucrat, ogor lucrat cu erbicidare și mulcirea. Ogorul lucrat este mai puțin indicat datorită riscului afectării sistemului radicular prin prașilele repetate aplicate. Erbicidarea este destul de eficace, cu condiția selectării corecte a erbicidelor și a respectării modalității de aplicare. Mulcirea constă în acoperirea benzii de 1-1,2m de-a lungul rândului cu un strat de material organic sau cu un material sintetic confecționat special pentru această destinașie (agrotextil). Pentru a fi eficientă mulcirea cu material organic trebuie făcută cu un strat de 6-12 cm grosime. În acest scop cel mai utilizat este rumegușul de conifere. Mulcirea cu agrotextil este utilizată preponderent pentru înființarea plantațiilor.
Tăierile
La afin, ca de altfel la majoritatea speciilor pomicole, se aplică tăieri atât în perioada de repaus cât și în perioada de vegetație. Tăierile din perioada de repaus se aplică începând de la înființarea plantației până la defrișare. Acete tăieri se aplică anual, după ce trec gerurile de revenire, periodă ce corespunde, condițiilor climatice din România, sfârșitului lunii februarie și începutul lunii martie. Aceste tăieri au un rol important, atât în perioada juvenilă, determinând dezvoltarea și formarea tufelor, precum și în perioda de exploatare când asigură normarea încărcăturii de fructe, înlocuirea periodică a tulpinilor de rod, precum și toaletarea plantelor prin îndepărtarea ramurilor rupte, afectate, slabe. Tăierile în verde au un rol foarte important în primii ani după plantare, contribuind la formarea tufelor. Aceste tăieri se aplică în perioada mai-iunie, prin intervenții succesive funcție de ritmul de creștere al lăstarilor.
Fertilizarea
Deși afinul este o specie cu cerințe relativ scăzute pentru aportul de nutrienți, pentru asigurarea necesarului de macro și microelemente, este necesar să se aplice fertilizări care să suplinească deficitul de nutrienți din substrat. Schema de fertilizare se stabilește pe baza unor determinări privind substratul și compoziția chimică a frunzelor (diagnoză foliară). Pentru afin se folosesc ca fertilizanți îngrășăminte cu azot (uree, sulfat de amoniu, etc.), îngrășăminte cu fosfor și potasiu (complex NPK) și îngrășăminte cu microelemente (Fe, Mg, Mo, Zn, Ca, etc.). Cercetările efectuate pe plan mondial și în țara nostră au pus în evidență câteva aspecte definitorii pentru schemele de fertilizare referitor la nedepășirea unui cuantum anual de 100-150kg substanță activă azot, aplicarea fracționată a dozelor de îngrășăminte și la perioada de aplicare, între lunile aprilie și iulie.
Fitoprotecția
Afinul ca majoritatea speciilor cultivate, are o serie de boli și dăunători. În țările mari cultivatoare de afin se efectuează tratamente pentru combaterea principalelor boli și dăunători. În prezent în România, inclusiv în plantații înființate chiar în urmă cu peste 40 de ani, pagubnele produse de boli și dăunători în majoritatea plantațiilor nu justifică aplicarea unor tratamente de fitoprotecție. Cu toate acestea pentru asigurarea unor randamente ridicate este bine să se facă o monitorizare atentă a prezenței bolilor și dăunătorilor pentru a se putea interveni în timp util în cazul în care bolile și dăunătorii pot produce pagube semnificative.
Irigarea
Afinul are cerințe relativ ridicate la factorul hidric, nu atât prin prisma cuantumului anual hidric, cât prin repartiția în timpul perioadei de vegetație. Chiar și în zonele cu un cuantum al precipitațiilor de peste 8-900mm anual, afinul din cauza sistemului radicular superficial și al unui substrat cu drenaj bun, poate suferii din cauza deficitului hidric în perioade de câteva zile fără precipitații și cu temperaturi ridicate. În aceste condiții, înființarea unei plantații comerciale, presupune necesitatea utilizării irigației. Pentru afin cel mai eficient sistem de irigare este cel prin picurare. Irigarea prin picurare prin tuburi picurătoare sau cu picurătore individuale are avantajul irigării localizate, cu efect asupra diminuării normelor de udare și implicit asupra costurilor de întreținere. Sistemul de irigare prin picurare asigură facilități pentru fertilizare deoarece aceasta se poate face concomitent cu irigarea.
Recoltarea
Coacerea fructelor la afin, funcțíe de soi și de condițiile climatice, se eșaloneză pe o periodă de 3-6 săptămâni. În condițiile zonelor submontane din România, coacerea fructelor începe la sfârșitul lunii iunie-începutul lunii iulie, pentru soiurile cu coacere timpurie și se încheie la jumătatea lunii septembrie pentru soiurile tardive.
Recoltarea se face prin treceri succesive la intervale de 3-6 zile. Un soi, funcție de lungimea perioadei de coacere, este recoltat în 6-12 treceri.
În majoritatea femelor recoltarea se face manual, utilizându-se 6-15 culegători pentru un hectar. Fructele sunt recoltate individual, în lădițe cu o capacitate de maxim 4-5 kilograme, sau în caserole de 250-500 grame.
Recoltarea mecanizată este utilizată în mod deosebit în ferme de mare randament din S.U.A.. Pentru recoltarea mecanizată, cele mai utilizate sunt combinele încălecătoare de recoltat. În ciuda progreselor tehnice ce au condus la perfecționarea acestor utilaje, pierderile de recoltă sunt importante. Alte inconveniente ale recoltării mecanizate, sunt costul ridicat al acestor utilaje și necesitatea montării unui sistem de susținere suplimentar al plantelor pe rând.